Claudiu Popa Mari poeți la poarta vremii, stau cu gândul la uitare
E normal să treacă timpul, totul este în schimbare
Când îți vezi căciula-fesul, și cam uiți să iei o floare
Nimic nu-i la întâmplare cât ar fi lumea-mi de mare
E frumos, plăcut, deci gândul când ți se termină timpul
Fără să-nțelegi cuvântul, ai prins fix mersul cu stângul.
Mai ești jos, poate și cazi, să nu sapi însă mormântul
Nu ești prost, doar mai decazi, dar la toți ne vine rândul
Chiar nu este de mirare, doar e-o primă încercare
Dar cât o-i mai fi sub soare, ori sub luna de prin stele
Eu de viață nu mă sperii, chiar de intru în belele
Cine știe ce-o să fie până mâine dimineață,
Un corp ai, sudori și greață, dacă tac eu fac mătreață
Și asta chiar nu e totul, c-am pus strâmb iar bolobocul
Dar cum ne-o mai fi norocul, că e binele cu totul
Iar de cum a început, sincer nimeni nu mai știe
Eu doar sper că v-a plăcut, nu e chiar o poezie.