când stai să te gândești, tu ești Universul

în tine sunt expansiunea și regresul

tu controlezi ce vezi, ce simți

ce ești

 

sunt povestitorul ce se hrănește cu povești

timpul și spațiu își continuă mișcarea

dar tu le dai direcția și calea

eu am văzut Multiversul

l-am simțit pe pielea mea

am fost în superpoziție cuantică făcând parte dintr-o stea

 

dus la dezintegrare

inseparabilitatea nu e nici mică, nici mare

e în ambele stări fără posibilitate de cuantificare

m-am micit cât un electron

m-am mărit cât un Univers

fac versuri prea slabe să pot povesti exact acest demers

 

dar am trăit Big Bang-ul și nu o singură dată

am fost doar o altă explozie primordială

într-un număr infinit de repetări

prin mine au curs miliarde și miliarde

de stări și sentimente

 

ce vezi tu acum

sunt doar urme la ce eram odată

atomi la grămadă care stau să cadă

în trecerea timpului și mișcării în spațiu

 

m-am oprit din plâns, nu mai sunt un Horațiu

am suferit cât pentru nu știu câte vieți

cu alegeri care doar te fac să înveți

și dacă nu înveți, ești obligat să le repeți

 

sunt la a nu știu câta reîncarnare

am primit șansa unui nou loc sub Soare

la trei ani mi-am dat singur nume

sau mi l-am adus aminte

când faci ce trebuie chiar se simte

 

în rest, simple alegeri și fizică cuantică

în Universul meu toate particulele au natură antică

gândire tantrică, simțire romantică

cine nu a greșit, fericit cu alegerea semantică

 

prin viață dai de multe

depinde cum le percepi

depinde cum le pricepi

depinde cum le începi

sau termini

 

suntem termite, fine vietăți ce fac kumite

cu ei și cu alții

depinde cum ne-au crescut tații

sau mamele ori fratele și societatea

depinde de vremuri, condiție socială

și care îți este realitatea

 

da, există și moarte

însă doar după viață

ordinea în a le alege nu ți se pune în față

iei aer în piept și accepți ce ți se oferă încă din prefață

 

doar tu ești Arhitectul Universului tău

cum și El este creatorul Universului său

ești propriul tău Dumnezeu

fără a fi chip cioplit

evoluat, deloc pripit

 

când nu ești atent viața se termină

dar totul nu are un sfârșit

un nou început e bun venit

bucură-te de ce îți ofer viața

de un răsărit apus

sau un simplu bună dimineața

 

starea de bine e drogul perfect

cu asta nimic nu se compară

vor fi și altele și totul se continuă

însă dacă ești și faci bine în viitoarele

suferința se atenuă

 

ține minte că nu ești mereu de vază

dar mai bine să stai drept

decât să fii varză

ce treabă mare

să exiști lângă o floare

 

un mic punct pe bolta timpului

și găurile negre își amintesc trecerea răstimpului

în rest, totul e o încercare

un drum răsfirat de la a fi mic spre a fi mare

 

harta fiecăruia nu are un traseu exact

prin legile lui, Multiversul lasă loc de șansă

doar fii atent și nu intra în transă

nu așa e viața, așa o faci tu

 

poți ajunge între două puncte fără  a le știi exact poziția

de aici vine și supoziția:

când stai să te gândești, tu ești Universul

1 Comment

  1. […] au fost împărțiți în două grupuri: unuia i s-a spus să își reducă utilizarea zilnică a social media cu 30 de minute, în timp ce celuilalt i s-a spus să continue să o folosească în mod obișnuit. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

S-ar putea să îți placă și...