Claudiu Popa Cum ar fi o poezie care nu știa să scrie?
Doar întinsă pe-o felie dintr-o oală de piftie
Cum o fi o poezie care chiar știa să scrie?
Asta chiar ar fi de ramă, să o pupi ca o icoană
Cum ar fi o poezie desprinsă din lumea vie?
Are buze și priviri, înecată în simțiri
Cum ar fi o poezie nesfârșită în prostie?
Nu ar fi decât o coamă dintr-un deal fără de-o poamă
Cum ar fi o poezie care singură se scrie?
Ar fi fost ceva de basm, într-o buclă de orgasm
Cum ar fi o poezie inundată-n bucurie?
Astea-s rimele ușoare când inima nu te doare
Cum ar fi o poezie sângeroasă-n bătălie?
Face pielea de găină și simți răul chiar în vână
Cum ar fi o poezie de o dai în dar chiar ție?
Până ai început să scrii s-au dus florile din glastră
Gândurile-s încă vii, dar chiar trece vremea noastră
Cum ar fi o poezie care să-ți decidă viața?
Ține tot ce-i drag în minte, gânduri negre tot apar
Capul sus, privirea-n față, nu fugi e în zadar
Dă-i cu bine înainte, că de rău te tot lovești
Nu contează cantitatea, dar contează cine ești