Claudiu Popa sunt un prost asumat, într-o lume de deștepți dependenți de validare. voi clasa I, eu grupa mare. știu. mi se tot spune că-s zurliu și nu știu cum cam fistichiu. născut la țară că-s țăran, din când în când cam bădăran și foarte des un bolovan, ce n-a avut în viață un plan. știu că mult timp am vrut să scap de scopul ce-l aveam de fapt și prin viață m-am tot mișcat, umplând sacul de păcate. am făcut poate și un bine, numai domnul o socoate, am mai dat și eu din coate stricând amintiri curate. poate le-am furat pe toate, poate doar le-am completat, numai timpul știe acuma cât prin viață m-am certat.
apărut pe ăst pământ, când vara îți bătea la geam și țara toată se schimba din amalgam în amalgam, când nu știai ce bani mai ai și cum să îți mai treacă luna, dar nu mi-a fost vreodată foame, asta s-o știe toată lumea. și sunt gurmand, vorbesc cu gura plină. cu un buric ce parcă se afundă tot mai tare în slănină. și mi-am făcut mereu osânda, chiar cu gândul la osânză, târând parcă după mine multe vechi și răni păcate, până m-am cam cocoșat de spate cu priviri încețoșate și cu mâini cam tremurate.
am un motan pufos și gras ce toarce noaptea lângă mine. și miaună fără răgaz mereu când n-are burta plină. e fix ca mine. ne pierdem viața într-un apartament de București. nu tot timpul care trece îl și trăiești. am dor de mare și căldură. am băut mult și am fumat tot la orice încrengătură. am râs, iubit, simțit, trăit, și-mbrățișat și pipăit. am mirosit, gustat, atins. am și aprins, dar am și stins. am plâns, țipat, urlat, în tremur. am înghițit în sec borând tușind, am vrut să mor pierdut în neguri și nu mai mă vedeam izbind.
dar asta este viața toată, un plan mărunt, nedeslușit. mereu cu gândul la lumină, nu-l știi deloc la început și afli totul abia când se termină. tu realizezi ce ai trăit și știi ce te așteaptă în față, ăsta nu-i epilog, cel mult prefață. mai sunt atâtea de scris și de trăit că nu știu încă ce-am simțit și mereu este totul nou, din când în când mai sunt și bou. buhai, dar nu de baltă. tot mergând din haltă-n haltă și halind rapid o halcă. boscănind ce vrea să facă și apoi să se întoarcă. nu mai da cu bâta-n baltă. și mai crește niște flori să le dai cumva și lor. tre să tot rodești sămânța, să fi bun și iertător, păstrează-n tine bunătatea să le dai cumva și lor. n-o să mai ajungi pe-un nor, dar în viață nu-i ușor.
când nu muncesc dau din pedale, la plimbare. și cum timp liber nu prea am, îmi tot țin curul pe un scaun, am și uitat de când tot scriu, vederea-mi este de balaur. Nici somn nu am și sforăi mult, scrâșnesc din dinți și transpir des. am capul mare. și nu-i căciulă să-mi stea bine, așa că port doar la mișto un fes.
și nu am oare interes să mă dau mare, multora le este milă că pot ieși cu fața asta zi de zi sub soare. cicatrici și dureri de oase și prin corp, îmi aduc aminte că timpul trece. dimineața îmi spăl fața de trei ori cu apă rece. stomacul îmi aduce aminte de excese, de probleme nerezolvate care se ascund în vicii. de pierdere de timp sau lene făcută parcă sub formă de sacrificii. sau flagelare. până la urmă fiecare își consumă cum vrea timpul ce i-a rămas sub soare.
îmi pare rău, dar eu nu pun accent pe țoale. rețelele sociale v-au făcut tot mai dependenți de aspect. cu cât ești mai bine aranjat cu atât pari mai înțelept? stai drept! îi vezi tot mai afișați, investind în propria imagine și ultimii șfanți. în primul rând tre să ai capul pe umeri când ieși din casă. puțin îmi pasă ce scrie pe a ta plasă. mulți nu au ce pune pe masă, nu că vă pasă.
când pui prea mult accentul pe etichete, rămăi golaș ca puii de egrete, doar simpli chelioși cu plete, ce-și pierd timpul în regrete. eu nu mă tund că nu vreau și ca să scriu poezii îmi trebuie părul pe-ndelete. haine nu îmi cumpăr și nu îm pasă. le primesc cadou de la mama sau iubite ori le găsesc într-un second când mai ies din casă. dar am testat intens gândurile la care poate ajunge această rasă: primitivi cu cască bluetooth, dependenți de emoții și sentimente, de telefoane, porno și internet ca bunica de medicamente. toți vor să trăiască, dar mulți stau cu mintea flască.
sufăr de lipsă de mișcare. de vânt călduț și doar câteva raze de soare. într-o zi fără nume sau dată. cu o nu știu care fată. doar o suflare, puțină răcoare ce adie într-o boare . îmi scărâție toate încheieturile de la coloană pân’ la palmă. mi-e dor de liniștea ce-o aveam odată. când dinții erau de lapte și gândul doar la ciocolată. acum e multă larmă. și pe afara și în gânduri. și pe ecrane și în case. e multă spaimă ce s-ascunde printre rânduri, dar totu-i efemer și trece. ca o durere de cap când iei nu știu ce cu un pahar de apă rece. bucuria se ascunde în orice nouă încercare. dă-ți o șansă, e loc pentru toți la marea loterie a vieții. când nu ai cu cine să vorbești, îți mai șoptesc pereții.
nu te mai da mare. teama și stresul vin din lipsa de uitare. fii bucuros și fericit, chiar zâmbitor mult prea iubit, dar nu mereu că doare. din când în când ai dreptul și la o altă înfățișare. nu timpul este ce te-apasă, ci doar ce-ai adunat în traistă. hai să. în rest, un gând umil și niște fapte bune, cu amintiri, priviri, simțiri. nu te întoarce-n nesimțire când prea mulți sunt în neștire.