Adminis Admino pierdut bucurie de a trăi, găsitorului ofer recompensă
mă-nţeapă inima de atâtea gânduri şi ofensă
câte rânduri
rămân nescrise în scripturi
şi totu-i scriptic, numai triptic
și stat pe gânduri, doar să-n duri
făcând pe durul – visând nurul
bând mustul, pelinul și murul
Ce de pădure și păduri și câte multe uscături
că toți predică predici – piedici, să tot cazi să te ridici
dar ce arici mistici să te-nțepe
că-ți dau și multe țepe de la terțe tepe
ce s-a terminat așa începe
ce cai, ce iepe, niște lepre
animalele – adevăratele făpturi desăvârșite
omul – început în facere, dar nu promite
că mă irit să se irite
fix toată lumea ce promite
niște termite-n termene spectrale
avem mărimile noastre proporționale
dar ce Păcală și păcale am tot întâlnit în față
omul când se uită în oglindă învață
dar ce povață, la provă vânt din față
ajungem la termen incompleți
mult prea răscopți și prea alerți
nici foarte proști, dar nici deștepți
doar cu multe marafeturi
fără sens și mai cu fetru
l-am văzut eu și pe dânsul
cum scria pe foaie trânsul
înventând cuvinte-n cumul
și stând singurul ca un humul
a făcut hîrtia sul
dar de el nici nu mă îndur
n-a fost breaz și nici viteaz
ca un ochi de aragaz
a ținut lumina aprinsă
doar să nu mai fie stinsă
găsit fericirea de a fi, pierzătorul nu primește recompensă
mă-nţeapă inima de ați știi, cum tratați viața în indiferență